BOR. Nu dură, doar BOR.

Poveste:

Cică un nene, să-i zicem … Vasile, roman din naştere, ortodox prin vocaţie, plus multe alte defecte, prestează, şi anume, diverse munci prin britiş land. În ţara lu’ şecspir dă peste o tanti, să-i zicem … Arabella, cu bulletin/paşaport pe care scrie polska, iar în dreptul religiei trecut catolic. Îi cade cu tronc tanti Arabella şi viceversa, drept pentru care se hotărăsc, la drum de seară, să se ia. Zisu’ ca zisu’, cu făcutu’ mai greu. Ai dreacu’ ăştia a lu’ Johnny cică să obţină ei dezlegare, fiecare de la preafericitul lui, cum că Vasile are voie să se căsătorească cu o catolică, respectiv Arabella că are voie să se dea unui ortodox.

End of story.

Acuma, întreb şi io ca un ignorant ce mă aflu, să renunţi la cetăţenie ştiu că se poate. Urmezi o anume cale legală şi până la urmă scapi de stigmatul unei naţii. Dacă tot vrei. Da’ de o religie cum scapi băi nene? Adică … cum faci să nu păţeşti ca nea Vasile? Care-i calea … duhovnicească pentru a scăpa de o religie? E vreun descântec? Te duci la părinte şi-i zici să-ţi dea binecuvântarea lui că tu vrei să pleci în lume pe cărarea pierzaniei? Te duci să te dezboteze? Se poate să te dezboteze? Dai UNDO? Cum faci?????

Bănuiesc ca nu sunt singurul care, ajuns la vârsta raţiunii, a renunţat la stilul arhaic al bisericii de a-şi impune punctul de vedere, a renunţat să pupe icoanele pline de balele a  ’jde mii de babete, nu aruncă din tramvai jumătate din co-călători dând din mâini ca disperatu când trece prin dreptul unei biserici şi în general preferă să cerceteze înainte de a crede. Cum faci să poţi să declari tu, oficial, în acte, că nu ai nici o religie? Că poliţianul te întreabă: Cum adică n-ai religie? N-am! Păi … ai fost botezat? Păi … da! Deci eşti ortodox! Nu nene, nu mai sunt de pe la vârsta de 12 ani!

Să mă lămurească şi pe mine careva. Nu de alta, dar chiar mă interesează.