Tabloidele inventează tot felul de legături ciudate între războiul celor două Corei şi al enşpelea război mondial, că vezi doamne din Nord se împute peştele. Tre să vândă şi ei cumva, nu? Că doar asta se cere, senzaţionalul.

Nostradamus n-a ştiut să numere decât până pe la 2000. Moment în care s-a dus să-şi ia pastilele de inimă şi pe drum a uitat ce vroia să facă, aşa am rămas cu doar 1000 de ani de profeţii.

Toate filmele de propagandă americane ne arată, in 8327498123 filme cum vine asteroidu’ şi se duce dracu’ planeta. Asta dacă în film nu joacă Brus Uilis.

Până şi NASA a intrat în jocul ăsta de-a bau-bau şi a anunţat sus şi tare că au descoperit o gaură neagră pe lângă noi. Pe orice Discovery vezi cum trimit ăştia sonde peste mări şi ţări, mă rog, mări şi ţări intergalactice, iar ei nu sunt în stare să ţină sub supraveghere imediata vecinătate. Să-i fi zis ăleia când şi-a pus cortu’ lângă noi: Auzi, tanti, aici e terenul nostru de joacă, te rog frumos să îţi faci grătarul mai încolo că noi ştim să ne distrugem şi singuri.

Era să uit de mayaşi care şi ăia au terminat vopselurile cu care şi-au făcut calendarul tot prin 2012. Ai dreacu conchistadori, le-au furat la bieţii băştinaşi penele de nandu.

Am uitat pe careva? Ah, chiar, efectul de seră şi globalizarea încălzirii. Stratul de ozon, resursele care nu ne mai ajung, apa potabilă care e pe terminate. Combustibilii şi mineralele şi toate cele necesare traiului nostru modern, de animale evoluate, care sunt aproape gata şi ne iau aproape cu lopata.

Acuma, stau şi mă întreb, ca tot omul, în al doişpelea ceas, când toată lumea e atât de pesimistă la unison, de la nebunii care prezic toate tâmpeniile, mai puţin numerele la loto, până la oameni de ştiinţă care nu ştiu să vorbească decât în E şi în MC pătrat, când toţi sunt de acord că ni s-a cam terminat timpul, …. io de câţi covrigi am bani azi?

Din ciclul poveştiri adevărate. Că tot e domeniul lu ăla … cum dracu-l cheamă … la naiba! ăla de-i aruncă ocheade lu Cabral. Cică prin satele unite ale foştilor indieni era una bucată profesor universitar. Ăsta … mai cu apucături de bombonel şi cu ifose mai ceva ca moni a lu’ iri. Lumea nu prea a dat atenţie că deh, când dai de ei la tot pasul deja nu ţi se mai pare ieşit din comun. Azi aşa, mâine aşa, până în momentul în care dom’ profesor anunţă sus şi tare că din acel moment el nu va mai răspunde la numele de … John, ci la numele de Joanna. Ca-n aia cu Give me hope! Acuma … na, colegii, elevii, ăştia cu care intra Joanna în contact s-au mirat la început dar, ştiindu-l pe nebun, i-au făcut hatârul. Mai trece o bucată de vreme şi Joanna se hotărăşte să aducă lucrurile pe făgaşul lor şi să aducă nişte normalitate în viaţa lui şi a celor din jur. Drept pentru care îşi taie bunătate de sculă funcţională, o dă la raţe, şi devine Miss Joanna cu acte în regulă. Adică şi în acte şi în pantaloni, plus niscaiva volum şi în sutien. Lumea a răsuflat uşurată că i-a venit omului mintea la cap şi că de acu o sa se comporte şi el, pardon, ea, normal. Mă rog, cât de normal se poate comporta o femeie care a fost, la viaţa ei, bărbat. Toate bune şi frumoase până într-o zi când nebunul/nebuna mai face o nefăcută. Devine lesbiană. Ca să fac un rezumat pentru cei pe care i-am pierdut pe drum – un tip, cu înclinaţii spre alţi tipi, se face domnişoară ca să poată să i-o pună altei domnişoare, ca-ntre domnişoare. Sau doamne.

Stând de vorbă cu o cunoştinţă, despre subiectul în cauză, am ajuns la nişte întrebări încuietoare. Sau ca să fiu şi mai corect, întrebări încuietori, întrebări seif şi alte tipuri de întrebări cu coeficient ridicat de metal. Prima şi cea mai utilizată a fost: Cum? Cum să faci aşa ceva? Urmată la mică distanţă de: Bine, da’ de ce? Plus multe altele de genul: Ce-o fi fost în capul ei/lui? De ce şi-a mai tăiat-o dacă tot avea nevoie de ea? De ce nu i-a pus pe doctori să-i facă o simulare înainte? Şi niscaiva întrebări mai profunde şi mai de aprofundare pe domeniu cum ar fi: Acuma, dacă ea e cu o femeie, care din ele joacă rolul bărbatului? Dacă e fostul el, revenim la întrebarea anterioară, de ce şi-a mai tăiat-o? Dacă e gagică-sa, de ce dracu n-a rămas poponar? Asta în pat. Dar dacă se decid să se căsătorească? Care din ele o să se îmbrace în negru? Sau se îmbracă amândouă în alb? Şi daca da, de ce? Dar dacă ăstea două cucuiete, după ce se mărită una cu cealaltă, adoptă un copil? Şi dacă adoptă un copil, ce sex o sa aibe copilul respectiv? Şi dacă copilul respectiv o să fie o fetiţă, cine o să aibă un rol mai important în educaţia ei? Adică … fetiţa o să înveţe cum să fie o „doamnă” de la un fost bărbat? „Mami, ţie cum îţi făcea mama ta codiţele când erai mică?”

Şi uite aşa, încet-încet, dobitoc cu dobitoc, se duce dracu lumea.

Cică un nene, să-i zicem … Vasile, roman din naştere, ortodox prin vocaţie, plus multe alte defecte, prestează, şi anume, diverse munci prin britiş land. În ţara lu’ şecspir dă peste o tanti, să-i zicem … Arabella, cu bulletin/paşaport pe care scrie polska, iar în dreptul religiei trecut catolic. Îi cade cu tronc tanti Arabella şi viceversa, drept pentru care se hotărăsc, la drum de seară, să se ia. Zisu’ ca zisu’, cu făcutu’ mai greu. Ai dreacu’ ăştia a lu’ Johnny cică să obţină ei dezlegare, fiecare de la preafericitul lui, cum că Vasile are voie să se căsătorească cu o catolică, respectiv Arabella că are voie să se dea unui ortodox.

End of story.

Acuma, întreb şi io ca un ignorant ce mă aflu, să renunţi la cetăţenie ştiu că se poate. Urmezi o anume cale legală şi până la urmă scapi de stigmatul unei naţii. Dacă tot vrei. Da’ de o religie cum scapi băi nene? Adică … cum faci să nu păţeşti ca nea Vasile? Care-i calea … duhovnicească pentru a scăpa de o religie? E vreun descântec? Te duci la părinte şi-i zici să-ţi dea binecuvântarea lui că tu vrei să pleci în lume pe cărarea pierzaniei? Te duci să te dezboteze? Se poate să te dezboteze? Dai UNDO? Cum faci?????

Bănuiesc ca nu sunt singurul care, ajuns la vârsta raţiunii, a renunţat la stilul arhaic al bisericii de a-şi impune punctul de vedere, a renunţat să pupe icoanele pline de balele a  ’jde mii de babete, nu aruncă din tramvai jumătate din co-călători dând din mâini ca disperatu când trece prin dreptul unei biserici şi în general preferă să cerceteze înainte de a crede. Cum faci să poţi să declari tu, oficial, în acte, că nu ai nici o religie? Că poliţianul te întreabă: Cum adică n-ai religie? N-am! Păi … ai fost botezat? Păi … da! Deci eşti ortodox! Nu nene, nu mai sunt de pe la vârsta de 12 ani!

Să mă lămurească şi pe mine careva. Nu de alta, dar chiar mă interesează.

După cum ştiţi, că doar citiţi de pe monitor, cam toate calculatoarele au o combinaţie de taste absolut genială. CTRL+Z. Cred că dacă se face o statistică mondială s-ar ajunge la concluzia, cât se poate de realistă, că sunt cele mai folosite taste. Ăştia mai avansaţii în programele calculatoriceşti au auzit şi de funcţia REVERT. Adică un fel de mai multe andu-uri. Când lucrezi într-un docoment mai complicat şi ai de facut nişte modificări care au mari şanse sa zăpăcească toată munca ta, dai un seiv şi te apuci de destrăbălat. Când îţi dai seama ce prostii ai făcut, că sigur faci, nu te apuci să dai 3453214 de CTRL+Z ci doar un simplu REVERT. Să nu trebuiască să iei altă tastatură la fiecare două zile de muncă.

Acuma, dacă tot e folosită zilnic, mai ales de către cei care au de-a face cu acele cutii denumite generic calculatoare, de ce nu s-ar inventa un UNDO şi pentru viaţa de zi cu zi? Ţi-ai vărsat cafeaua pe cămaşa proaspăt îmbrăcată? CTRL+Z şi ai rezolvat problema. Ştii că nu mai trebuie să te uiţi la ceas cât timp ai ceaşca în mâna stângă. Ai călcat într-un rahat? CTRL+Z şi data viitoare eşti atent la Sanbernarzi. N-ai cedat trecerea şi te-a văzut garcea? Ştii deja ce-ai de făcut. UNDO şi data viitoare să ai bani în portofel. ai uitat de Ai ajuns la 55 de ani şi te anunţă vesel doctorul ăla tâmpit, care de 20 de ani îţi împuie capul cu pericolele fumatului, că ai cancer? Aici e cam greu să dai CTRL+Z, drept urmare bagi şi tu un REVERT şi te trezeşti că tre să-i bagi ţigara pe gât colegului de bancă din liceu ca să nu o păţeşti din nou. Că doar d-aia ai dat comanda aia şmecheră.

Aş mai zice şi de momentul fatal pentru majoritatea bărbaţilor, unde ar fi ideal un REVERT, sau măcar un UNDO, dar mi-e că bucătăria mea va fi SHUT DOWN pentru o perioadă nedeterminată, locul meu din dormitor va fi DELETE, iar io voi fi nevoit sa FIT TO CONTENT în căsuţa lui Georgică, Guppy-ul meu.

Vreau să dedic de pe acum o MELODIE celui care va implementa CTRL+Z în viaţa de zi cu zi.

Am cunoscut un om. O parte a lui am cunoscut-o citindu-i cărţile. Cărţi despre de toate şi despre nimic. Ne vedeam o dată pe săptămână când îmi dădea un text bătut la maşină pe care eu îl culegeam şi îl trimiteam la o adresă de mail. Îi dădeam înapoi textul de săptămâna ce trecuse. Asta era “marfa de contrabandă”. Când aveam timp mai stăteam de vorbă despre toate şi despre nimic. Oricât am insistat, mi-a vorbit tot timpul cu domnul Andrei, chiar dacă ne despărţea, ca ani, o viaţă de-a mea. Un om de şcoală veche. Astăzi i-am dus textul dar el nu mi-a mai dat altul nou.

Am cunoscut un OM.

Eh, chestia asta mi-a adus aminte de o zi obişnuită în care mă teleportam la muncă cu troleul. E o nouă metodă de teleportare neaoşă. În traseul lui printre particulele subatomice teleportatoare, le troleu are staţie chiar la Statul Major al Forţelor Terestre. Nu mă întrebaţi de ce le zice aşa. Din staţia respectivă se urcă doi miliţişti comunitari. (apropo, e cea mai tare denumire asta cu comunitarii. Ce respect să am io pentru unu pe care scrie “comunitar”?) Un tip şi o tipă. Amândoi cu însemnele pe cămaşă. După două minute, când îmi revine focalizarea pe ăştia doi, gagica nu mai avea însemnele pe cămaşa albastră, în schimb se vedeau nişte arici în locurile unde fuseseră gradele, înscrisul cu poliţia comunitară şi aşa mai departe. Zic, mă, n-am văzut io bine şi încep să-i urmăresc mai atent. Într-adevăr, toate însemnele de pe cămăşile lor erau lipite cu arici. Primul gând a fost că n-are poliţia suficienţi bani să le facă la ăştia cămăşi regulamentare, cu însemnele statului cusute pe cămaşă, sau n-au suficienţi bani să le facă şi cămăşi de “civilie”, de îi pune să-şi scoată emblemele când ies de la serviciu să nu se sperie lumea de ei pe stradă. Dar nu! Nu cred că ăsta e motivul. Abia după ce am citit chestia cu exorcizarea mi-a picat fisa. Fisă de 50 de bani mă, nu fiică-sa. Ăştia au descoperit DVD-ul şi torenţii şi s-au pus de vizionat filme. Că altfel de unde dracu să ştie ei de exorcizare? Staţi că vă zic şi de ce au arici la cămăşi. Ştiţi filmele alea americane în care soldatul este prins că n-a spălat cum trebuie veceul din cazarmă şi este trimis la comandant să răspundă pentru faptele sale, iar comandantul, cu o figură de Clint Eastwood în aia cu “Feeling lucky? Huh? Punk?” îi smulge gradele de pe epoleţi? Asta au vrut şi ei să facă! Numa’ că nu poţi să-i rupi lu’ ăla cămaşa, că dracu’, a plătit-o din banii lui! Aşa că i-au pus arici ca să poată să facă şefu’ ca-n filme şi după ce-i trec nervii să-i arunce gradele înapoi şi să-i zică: “Hai, pune-ţi beţele la loc şi treci în parc la Moghioroş că am auzit că sunt nişte infractori de 3 şi 4 ani care calcă pe iarbă!”.

- Ce vrei bă, ie mulţi şi proşti bă! Nu ştiu cum naiba le dau ăia de la birou carnetele, să mor io, bă!

- Şi tâmpitu’ n-are nici actele la el. O să râdă toată secţia de noi.

- Mai dă-i dreacu’ şi p-ăia, bă. Ce, de parcă noi ie de vină că boii ăia de la Înmatriculări nu ie căpabili să lucreze pe compiutăre. Păi bă, fi-miu, când se pune iel la calculator …

- Hai mă, lasă-mă cu fi-tu că mi-ai împăiat capu’ cu poveştile tale! Mai bine vorbeşte cu Baza să verificăm dacă corespunde.

- Ce vorbeşti, bă! E rându’ tău!

- Ce jegos eşti mă! Cine-i la dispecerat?

- Zambilica.

- Să mori tu!

- Da, bă! Făcu schimb cu Mimi.

- Pfaaaaa … Hai mă, vorbeşte tu.

- Da’ tu ce-ai? Îţi stă vorbili-n gât? Hai că ştiu că-ţi face cu ochiu’ fufa. Acu ai motiv să te bagi în seamă cu iea.

- Bine mă, vorbesc io. Câine de om ce eşti! … Tocma’ ăsta bă … Ca dracu’ mă, chiar când mi-a picat mie rându’ să … – Săru’mânuşiţele duduia Zanbilica.

- Mdea. Spuneţi.

- Duduia Zanbilica, sunt agent Trei Virgulă Paişpe şi aş dori, dacă sunteţi drăguţă, să verific un număr de înmatriculare.

- Sunt. Numărul.

- Bă, zi-i ceva de cuafiură, că-i povestea lu’ roşcata aia marfă că fuse la salon. Bagă text!

- Ăăăă … V-am spus ce bine vă stă noua cuafiură?

- ………

- Duduia Zanbilica?

- Da … Mersi. … Numărul.

- Şi ce bine arătaţi în costumul ăla bleomarin?

- …….

- Ce dracu’ face mă de nu vorbeşte?

- Cre’că chicoteşte cu alea prin birou! Dracii să le ia de muieri cu cine le-o înţelege!

- Domnu’ agent Trei Virgulă Paişpe, mulţumesc de complimente. Acu’ ziceţi număru’ că ţinem linia ocupată.

- Ăăăă … da … numărul este Be … 10 … Pavel ….

- …. Da? Mai departe?

- … Luca Mihai

- ………….

- ………….

- Be 10 PLM???!!!

- Ăăăă … da …

- Auzi Costele, tu-ţi baţi joc de mine?!