Pişa-m-aş pe ea de tehnologie

Eram azi la serviciu. Adică ieri, că e trecut de doişpe. Şi cum prestam io liniştit, ca orice mic negru mititel, asociat mult prea des cu sclava Izaura, simt cum mă cuprinde o urgentă nevoie de a elibera ceva presiune acumulată de-a lungul zilei cu ajutorul a vreo două kile de apă plus ceva cafele. Deh, ajut şi io ticăitoarea cum pot. Cum spuneam, mă îndrept tacticos spre camera specială cu mult prea mult alb în ea. Câteodată mă întreb dacă nu cumva prea mult alb dăunează … funcţiilor digestive. În special părţii de eliminare a toxinelor. Ajung în separeu, „sterilizez” colacul de salvare, că acu ne-am dat dracu’, nu mai putem să ne căcăm până nu ne asigurăm că ne putem căca în deplină curăţenie a mediului pe care oricum urmează să-l poluăm. Şi aici mă refer strict la mediul imediat înconjurător. Dar să revenim că iară deviez de la traseu şi mă penalizează ăştia la capăt de linie. Contemplând liniştit la nemurirea sufletului, războiul din fosta Yugoslavie, marsupiul de la cangur şi preţul orezului din China după căderea bursei de la New York, aud un tip care intră şi el în camera albă destinată uşurării de povara deşeurilor naturale, complet biodegradabile. Numa’ că ăsta vorbea cu cineva. Zic taci că ăştia îşi golesc vezica precum femeile, ţinându-se de mână. Dar, stupoare, nu era vorba de aşa ceva! Omu’ vorbea la telefon. Nivelul decibelilor era atât de ridicat încât auzeam ce vorbeşte persoana de la celălalt capăt al firului. Vorba vine fir, of cors că era un telefon mobil. Probabil că acustica era îmbunătăţită şi din cauza stratului de faianţă care accelera mişcarea protonilor şi neutronilor sonori până la viteze ameţitoare, suficient cât să auzi perfect toată conversaţia, dar, totuşi, viteze subluminice, pentru a nu da naştere la alte găuri negre decât cele cu care este prevăzut organismul uman. Întrerupt din drumul meu spre Nirvana spirituală scot una bucată ureche spre a o transforma în pâlnie, intrigat fiind de ridicolul situaţiei. Omu’ continuă să vorbească la telefon, pe măsură ce se pregăteşte de integrarea în absolut, despre nu ştiu ce articol care ar fi trebuit predat în nu ştiu ce dată şi despre alte asemenea chestii. Vorbeşte la telefon chiar şi când îşi dezlănţuie lichidele fluide care este în posesia dânsului şi care se transferă în posesia ţevilor subterane, popular cunoscute drept canalizare, trage apa, se spală pe mâini (juma de bilă albă că s-a spălat pe mâini, totuşi) şi iese din camera de recreere ca şi cum nimic anormal nu s-ar fi întâmplat. Să mor dacă nu am vrut sa verific, dar n-aveam cum să mă ridic, dacă nu cumva avea hands-free. Pun pariu că ar fi putut să inventeze o nouă utilizare a acestui mirific dispozitiv. Parcă şi văd o reclamă proastă la cine ştie ce companie de telefonie mobilă: „Poţi chiar să te pişi în timp ce vorbeşti!”.

Acuma, întrebarea mea este: cât de nesimţit să fii, să faci pe pompierul în timp ce vorbeşti la telefon? Hai să nu fiu chiar atât de rău: Cât de bine trebuie să te cunoşti cu persoana ailaltă, încât să-ţi permiţi asemenea „glume”? Şi pentru că nu pot să mă abţin: Cât de bou trebuie să fii, încât să nu poţi să-i spui măgarului care se pişe în timp ce vorbeşte cu tine la telefon, politicos, sa te sune când e mai liber? Şi cică suntem animale civilizate.