Pişa-m-aş pe ea de tehnologie

Eram azi la serviciu. Adică ieri, că e trecut de doişpe. Şi cum prestam io liniştit, ca orice mic negru mititel, asociat mult prea des cu sclava Izaura, simt cum mă cuprinde o urgentă nevoie de a elibera ceva presiune acumulată de-a lungul zilei cu ajutorul a vreo două kile de apă plus ceva cafele. Deh, ajut şi io ticăitoarea cum pot. Cum spuneam, mă îndrept tacticos spre camera specială cu mult prea mult alb în ea. Câteodată mă întreb dacă nu cumva prea mult alb dăunează … funcţiilor digestive. În special părţii de eliminare a toxinelor. Ajung în separeu, „sterilizez” colacul de salvare, că acu ne-am dat dracu’, nu mai putem să ne căcăm până nu ne asigurăm că ne putem căca în deplină curăţenie a mediului pe care oricum urmează să-l poluăm. Şi aici mă refer strict la mediul imediat înconjurător. Dar să revenim că iară deviez de la traseu şi mă penalizează ăştia la capăt de linie. Contemplând liniştit la nemurirea sufletului, războiul din fosta Yugoslavie, marsupiul de la cangur şi preţul orezului din China după căderea bursei de la New York, aud un tip care intră şi el în camera albă destinată uşurării de povara deşeurilor naturale, complet biodegradabile. Numa’ că ăsta vorbea cu cineva. Zic taci că ăştia îşi golesc vezica precum femeile, ţinându-se de mână. Dar, stupoare, nu era vorba de aşa ceva! Omu’ vorbea la telefon. Nivelul decibelilor era atât de ridicat încât auzeam ce vorbeşte persoana de la celălalt capăt al firului. Vorba vine fir, of cors că era un telefon mobil. Probabil că acustica era îmbunătăţită şi din cauza stratului de faianţă care accelera mişcarea protonilor şi neutronilor sonori până la viteze ameţitoare, suficient cât să auzi perfect toată conversaţia, dar, totuşi, viteze subluminice, pentru a nu da naştere la alte găuri negre decât cele cu care este prevăzut organismul uman. Întrerupt din drumul meu spre Nirvana spirituală scot una bucată ureche spre a o transforma în pâlnie, intrigat fiind de ridicolul situaţiei. Omu’ continuă să vorbească la telefon, pe măsură ce se pregăteşte de integrarea în absolut, despre nu ştiu ce articol care ar fi trebuit predat în nu ştiu ce dată şi despre alte asemenea chestii. Vorbeşte la telefon chiar şi când îşi dezlănţuie lichidele fluide care este în posesia dânsului şi care se transferă în posesia ţevilor subterane, popular cunoscute drept canalizare, trage apa, se spală pe mâini (juma de bilă albă că s-a spălat pe mâini, totuşi) şi iese din camera de recreere ca şi cum nimic anormal nu s-ar fi întâmplat. Să mor dacă nu am vrut sa verific, dar n-aveam cum să mă ridic, dacă nu cumva avea hands-free. Pun pariu că ar fi putut să inventeze o nouă utilizare a acestui mirific dispozitiv. Parcă şi văd o reclamă proastă la cine ştie ce companie de telefonie mobilă: „Poţi chiar să te pişi în timp ce vorbeşti!”.

Acuma, întrebarea mea este: cât de nesimţit să fii, să faci pe pompierul în timp ce vorbeşti la telefon? Hai să nu fiu chiar atât de rău: Cât de bine trebuie să te cunoşti cu persoana ailaltă, încât să-ţi permiţi asemenea „glume”? Şi pentru că nu pot să mă abţin: Cât de bou trebuie să fii, încât să nu poţi să-i spui măgarului care se pişe în timp ce vorbeşte cu tine la telefon, politicos, sa te sune când e mai liber? Şi cică suntem animale civilizate.

13 răspunsuri to “Pişa-m-aş pe ea de tehnologie”

  1. dati dreacu’ aia din trust de-acolo, ma… napoleoni, sa mor io… io de-asta am plecat, ca nu ma puteam pisa sau caca in timp ce vorbeam la telefon. Un inapt! Si tu nu-nteleg de ce te plangi! Invata sa te caci stereo, ca altfel dai de dracu! :)))

  2. Hahahaha
    Auzi, da’ iti dai seama ce tare o sa fie ala cind o trece pe videotelefonie?

  3. @rudi – Io deja ma cac 3D, dar n-au astia telefoane atat de smechere.

    @popeju – Ala o sa-si ia sigur telefon cu 4 sim-uri si 2 camere video.

  4. Pustiule, recunoastem sau nu, un lucru e cert: toti baietii se uita la filme porno. Mai pe fata, mai cu putina retinere, dar se uita.
    Specimenul care ma irita pe mine e genul de baiat care zice: „eu ma uit la filme porno, dar imi plac alea care au si ceva actiune, nu numai futut si muie, ca ma plictisesc”.
    Adica vrea filme in care intre doua mui un baiat mai da o bataie, mai rezolva o crima, ma rog, actiunea mai deviaza. Vorbeam odata cu soferul de treaba asta mi-a dat dezlegarea la enigma, de ce vor unii porno cu actiune.
    In timpul actiunii au timp sa si-o ia la laba. Asa si cu specimenul asta al tau. Mai stii.. poate era nevasta-sa care il stimula sa pise. Poate nu poate omul sa o faca asa „simplu” cum se face.

  5. Atunci mai bine ca n-am iesit sa verific hendsfri-u, ca ala cu care vorbea era barbat.

  6. morala: pustiule, tre sa te uiti de trei ori in spate si de doua in lateral cand te mai pisi in camera alba! :))) si daca simti ceva tare, nu te speria, e doar un coleg! :))

  7. Nici o morala ba! Nu stiu ce experiente ai avut tu cat ai fost in trust, dar io n-am avut intalniri de gradul 3 pana acu. Io nu ma duc decat la separeuri si chiar si atunci incui bine usa si chiar daca e incomod, proptesc si picioru in usa.

  8. Imi pare rau ca intervin intre voi baietii (si va deveni foarte clar de ce spun asta mai incolo) dar voi vorbiti aicisa de fleacuri. Eu o sa va vorbesc acuma de fleacururi. Imaginati-va o corporatie mare, foarte mare, cat lumea intreaga, care are monopol pe niste fleacuri dar din fleacururile alea fac destul de multi bani incat sa creasca burtile americanilor si mai tare. Dar puterea corporatiei asteia sta in sucursale si filiale deschise in toate colturile lumii. Si atunci imaginati-va cum e sa lucrezi intr-o astfel de corporatie, intr-o tara care nu e chiar de nivelul 3, sa zicem un 2 jumate adiand usor spre 2, cu formulare, treninguri, pretentii etc. Nu e foarte greu, nu? Dar daca intr-o buna zi ati merge sa va eliberati de presiunea acumulata in camera speciala cu foarte mult alb in ea (citat dintr-un cunoscut eseist) si ati vedea pe jos niste pete? Nu mari, nu mici, dar parca nu erau acolo inainte. Va apropiati sa vedeti ce s-ar fi putut intampla si parca cineva a calcat in ceva. Dar chiar avand explicatia evidenta in minte ceva e ciudat, petele sunt la distanta destul de mare de veceu, iar posibilitatea unui accident devine o imposibilitate. Deja la momentul asta incep sa iau la rand toate toaletele in care am intrat, cate erau murdare, cat de murdare erau alea murdare, daca asta este cumva un nou best of care ar trebui retinut pentru comparatii ulterioare, desi ma rog lui dumnezeu, ca atee convinsa ce sunt, sa nu vad ceva mai rau de atat vreodata. Dupe aceste contemplari interioare seculare care au durat cam 3,5 secunde ma decid sa inchid toate usile in urma mea si sa ma duc sa le imparatesc si colegilor mei in speranta ca as putea sa ma mai curat mental. Din pacate nu am reusit asa ca iata-ma cum vorbesc si aici despre fleacururi. Nu stiu, daca as fi fost in benzinaria din Turcia de la vama nu as fi gasit situatia atat de incredibila dar nici acolo, unde e plin de tiristi si taranoi, nu era asa. Si ce e cu adevarat stupefiant e ca se poate intampla in toaleta unei mari corporatii LA FEMEI!!!

  9. Mai bine faceai un blog. 😛

  10. Nu vreau mai, nu vreau. Na!

  11. nu vrea, ba.. nu vrea! capisci?

  12. Si eu mai vorbesc la telefon din cand in cand. E mai greu cand ma pis ca trebuie sa stau cu gatul stramb sa tin telefonul pe umar. Mie mi se pare amuzant sa vorbesc la telefon cand defechez. 😀

  13. pisamas pe tehnologie lol … ar trebui sa va uitati pe youtube la doza de has

Lasă un răspuns către pustiu Anulează răspunsul