Ciclu

M-am hotărât, vreau şi io unu’. Da, d-ăla ca al femeilor dar cu nişte mici modificări datorate unor nişte mii de ani de zăpăcit creierii bărbaţilor.

Vreau şi io, o dată pe lună, vreo trei zile aşa, să urlu ca toţi dracii, să am bot, să n-am chef de nimic, să îmi schimb dispoziţia cum vrea muşchii mei, ăia de la degetul mic al mâinii mele stângi, să fac ce vreau, când vreau, cum vreau, fără să dau socoteală, fără să-mi pese, fără să mă intereseze de nimic şi de nimeni, practic să-mi fac de cap, şi, mai ales, să nu poată nimeni să zică … e beat, nenorocit, dobitoc, nemernic sau alte adjective asociate de obicei acestor specimene. Să se uite toţi cu milă şi compasiune la mine şi să ofteze: săracu’, i-a venit.

Vreau chestia asta mai mult ca o compensaţie pentru toţi anii în care suportat aceste „fleacuri” din partea diverselor părţi feminine cu care am avut tangenţe şi co-tangenţe, mai mult sau mai puţin legate de π de α. Şi mai vreau chestia asta fără deja celebrele „dureri”, scurgeri şi orice alte asemenea elemente dăunătoare stării de bună-dispoziţie generate de indiferenţa aferentă. Tot ca bonus pentru acele nişte mii de ani. Şi aş mai vrea chestia asta şi pentru restul părţii cu mai mult păr prin diverse locuri, pentru că, în caz că nu vă daţi seama feministelor, de fiecare dată când sunteţi în „suferinţe”, aveţi mereu grijă să ne vopsiţi şi nouă zilele respective în negru.

O să consider sărbătoare ziua bărbatului abia atunci când o să se implementeze aceste modificări.

Şi nu, la ăsta n-o să pun poză.