A MAI CĂZUT O FRUNZĂ

Posted in Debitari aiuristice on Octombrie 7, 2009 by Pustiu

100_6898

Am cunoscut un om. O parte a lui am cunoscut-o citindu-i cărţile. Cărţi despre de toate şi despre nimic. Ne vedeam o dată pe săptămână când îmi dădea un text bătut la maşină pe care eu îl culegeam şi îl trimiteam la o adresă de mail. Îi dădeam înapoi textul de săptămâna ce trecuse. Asta era “marfa de contrabandă”. Când aveam timp mai stăteam de vorbă despre toate şi despre nimic. Oricât am insistat, mi-a vorbit tot timpul cu domnul Andrei, chiar dacă ne despărţea, ca ani, o viaţă de-a mea. Un om de şcoală veche. Astăzi i-am dus textul dar el nu mi-a mai dat altul nou.

Am cunoscut un OM.

Anunțuri

Ăz ui nou from auăr histori …

Posted in Debitari aiuristice on Octombrie 6, 2009 by Pustiu

8

Miliţiştii

Posted in Debitari aiuristice on Octombrie 2, 2009 by Pustiu

Nu mai ştiu pe unde citeam de nişte miliţişti de prin Iaşi, parcă, care s-au apucat să exorcizeze o bucată de şosea că cică face prea multe accidente. A dracu’ şoşea! Auzi nesimţire la ea. Iar instituţia statului care este ea poliţia nu pune şi ea o tablă cu … 40 la oră, nu pune benzi d-alea de să-ţi rupă amortizoarele, nu radar, nu un cap de cretă care să sperie şoferii, nu tu … nimic. Ei cheamă şamanul să scoată spiritele rele din şosea.

Eh, chestia asta mi-a adus aminte de o zi obişnuită în care mă teleportam la muncă cu troleul. E o nouă metodă de teleportare neaoşă. În traseul lui printre particulele subatomice teleportatoare, le troleu are staţie chiar la Statul Major al Forţelor Terestre. Nu mă întrebaţi de ce le zice aşa. Din staţia respectivă se urcă doi miliţişti comunitari. (apropo, e cea mai tare denumire asta cu comunitarii. Ce respect să am io pentru unu pe care scrie “comunitar”?) Un tip şi o tipă. Amândoi cu însemnele pe cămaşă. După două minute, când îmi revine focalizarea pe ăştia doi, gagica nu mai avea însemnele pe cămaşa albastră, în schimb se vedeau nişte arici în locurile unde fuseseră gradele, înscrisul cu poliţia comunitară şi aşa mai departe. Zic, mă, n-am văzut io bine şi încep să-i urmăresc mai atent. Într-adevăr, toate însemnele de pe cămăşile lor erau lipite cu arici. Primul gând a fost că n-are poliţia suficienţi bani să le facă la ăştia cămăşi regulamentare, cu însemnele statului cusute pe cămaşă, sau n-au suficienţi bani să le facă şi cămăşi de “civilie”, de îi pune să-şi scoată emblemele când ies de la serviciu să nu se sperie lumea de ei pe stradă. Dar nu! Nu cred că ăsta e motivul. Abia după ce am citit chestia cu exorcizarea mi-a picat fisa. Fisă de 50 de bani mă, nu fiică-sa. Ăştia au descoperit DVD-ul şi torenţii şi s-au pus de vizionat filme. Că altfel de unde dracu să ştie ei de exorcizare? Staţi că vă zic şi de ce au arici la cămăşi. Ştiţi filmele alea americane în care soldatul este prins că n-a spălat cum trebuie veceul din cazarmă şi este trimis la comandant să răspundă pentru faptele sale, iar comandantul, cu o figură de Clint Eastwood în aia cu “Feeling lucky? Huh? Punk?” îi smulge gradele de pe epoleţi? Asta au vrut şi ei să facă! Numa’ că nu poţi să-i rupi lu’ ăla cămaşa, că dracu’, a plătit-o din banii lui! Aşa că i-au pus arici ca să poată să facă şefu’ ca-n filme şi după ce-i trec nervii să-i arunce gradele înapoi şi să-i zică: “Hai, pune-ţi beţele la loc şi treci în parc la Moghioroş că am auzit că sunt nişte infractori de 3 şi 4 ani care calcă pe iarbă!”.

politia-comunitara-agerpres

Banane fulgerate

Posted in Debitari aiuristice on August 18, 2009 by Pustiu

E o noapte liniștită în jungla tropicală. Paznicul plantației de banane, un bătrânel simpatic și liniștit, își pregătește o ceașcă de cacao, cacao luat din copacul de lângă coliba de paie în care își petrece orele de serviciu. Se așează apoi pe scaunul-balansoar care scârțâie din toate încheieturile și savurează fiecare gură de fierbătură pe care o soarbe zgomotos. În surdină se aude celebra Kingston Town a lu’ UB40. Luna plină scoate capul din nori și dacă bătrânelul n-ar clipi nici nu ți-ai da seama că e acolo, atât de negru e. Ca în orice poveste continuarea continuă cu … și dintr-o dată se aude un zgomot printre banane. Bătrânelul tresare și scapă ceașca de cacao fierbinte în poală și înjură zgomotos în jamaicană, dealtfel singura limbă pe care o știe de la mama lui. Zgomotul devine din ce în ce mai intens și paznicul accidentat aprinde proiectorul de lumină surprinzând cauza zgomotului încărcând în spinare un ciorchine de banane de vreo patruj’de kile. Țopăind într-un picior, din cauza arsurii, ajunge la butonul de alarmă și declanșează zgomotul infernal al sirenei în întreaga junglă. Toți paznicii din foișoare în frunte cu Ză Chief of Sichiuriti se activează brusc și încep să cotrobăie printre bananieri după vajnicul urmaș al măreților arawaki, acest Robin Hood al Jamaicăi, care de două luni le fură din recoltă. Prins într-un fascicul de lumină, tânărul Usain, cunoscut sub numele de Fulger, este zărit de Ză Chief care rămâne șocat de viteza de deplasare a lui Fulgerică și uită să dea comanda de „Stai că trag! Prindeți-l! Șo pe el! Săriți băăăă! Hoțu’ la banane!” și alte asemenea comenzi. Toate în jamaicană, of cors. Drept pentru care nu sunt prinși decât doi dintre complicii lui, mai înceți de picior, care sunt duși într-o altă colibă, pentru interogatoriu, oase rupte, arsuri de țigară pe obraz și alte moduri plăcute de a-ți petrece timpul liber. ZCS, ca în filmele americane cu gangsteri, se plimbă cu trabucul aprins în colțul gurii în cerc, ca să-i amețească pe prizonieri. După jumătate de oră se apropie de unul dintre cei doi și îi urlă tandu la ureche: „Cine era ăla care a scăpat?” El știa oricum cine e, dar vroia să-i testeze p-ăștia doi mai fraieri care s-au lăsat prinși. „Păi …. ăăăă …. e Fulgerică”. „Fulgerică, ah?”, se domolește fiorosul, „Dacă mi-l aduci mâine aici te fac impresarul lui”. „Cum adică impresarul lui?” „Da mă, tâmpitule, impresarul lui, iar pe Fulgerică îl trimitem la Olimpiadă!”. După un număr impar de ani Fulgerică a câștigat aurul la Olimpiadă și continuă să-și facă adversarii să înghită praful ridicat în urma lui. Cum zice și deviza Jamaicanilor: „Out of many, one people”, adică „Dintre cei mulți, unul singur”. (traducerea exactă ar fi „Din cei mulţi, un popor”)
bolt
Americanii au încercat să îl reclame la forurile internaționale sub pretextul că ei l-au inventat pe Fulgerică și că să le plătească drepturi de autor. Io zic că de fapt sunt doar invidioși.

BE … ZECE ….

Posted in Debitari aiuristice on Decembrie 24, 2008 by Pustiu

– Ce dracu’ facem cu ăsta acuma mă? De ce a trebuit să treacă tocmai ăsta pe roşu mă?

– Ce vrei bă, ie mulţi şi proşti bă! Nu ştiu cum naiba le dau ăia de la birou carnetele, să mor io, bă!

– Şi tâmpitu’ n-are nici actele la el. O să râdă toată secţia de noi.

– Mai dă-i dreacu’ şi p-ăia, bă. Ce, de parcă noi ie de vină că boii ăia de la Înmatriculări nu ie căpabili să lucreze pe compiutăre. Păi bă, fi-miu, când se pune iel la calculator …

– Hai mă, lasă-mă cu fi-tu că mi-ai împăiat capu’ cu poveştile tale! Mai bine vorbeşte cu Baza să verificăm dacă corespunde.

– Ce vorbeşti, bă! E rându’ tău!

– Ce jegos eşti mă! Cine-i la dispecerat?

– Zambilica.

– Să mori tu!

– Da, bă! Făcu schimb cu Mimi.

– Pfaaaaa … Hai mă, vorbeşte tu.

– Da’ tu ce-ai? Îţi stă vorbili-n gât? Hai că ştiu că-ţi face cu ochiu’ fufa. Acu ai motiv să te bagi în seamă cu iea.

– Bine mă, vorbesc io. Câine de om ce eşti! … Tocma’ ăsta bă … Ca dracu’ mă, chiar când mi-a picat mie rându’ să … – Săru’mânuşiţele duduia Zanbilica.

– Mdea. Spuneţi.

– Duduia Zanbilica, sunt agent Trei Virgulă Paişpe şi aş dori, dacă sunteţi drăguţă, să verific un număr de înmatriculare.

– Sunt. Numărul.

– Bă, zi-i ceva de cuafiură, că-i povestea lu’ roşcata aia marfă că fuse la salon. Bagă text!

– Ăăăă … V-am spus ce bine vă stă noua cuafiură?

– ………

– Duduia Zanbilica?

– Da … Mersi. … Numărul.

– Şi ce bine arătaţi în costumul ăla bleomarin?

– …….

– Ce dracu’ face mă de nu vorbeşte?

– Cre’că chicoteşte cu alea prin birou! Dracii să le ia de muieri cu cine le-o înţelege!

– Domnu’ agent Trei Virgulă Paişpe, mulţumesc de complimente. Acu’ ziceţi număru’ că ţinem linia ocupată.

– Ăăăă … da … numărul este Be … 10 … Pavel ….

– …. Da? Mai departe?

– … Luca Mihai

– ………….

– ………….

– Be 10 PLM???!!!

– Ăăăă … da …

– Auzi Costele, tu-ţi baţi joc de mine?!


pm

HAIDE NOI!

Posted in Debitari aiuristice on Decembrie 4, 2008 by Pustiu

dice

Discurs politic candidatoricesc al catindatului Candidel Votezeanu pentru un post de Senator în Camera Deputaţilor. După cum urmează:

(corzile vocale) – Bună seara dragi prieteni, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor!

(vocea interioară) – Cine dracu or fi şi ăştia? Unii mai bine îmbrăcaţi, ca să dea bine la cameră, nu găseau şi ăştia?

(publicul – 5 oameni aplaudă, evident … familia)

(corzile vocale) Mă bucur nespus de mult că sunteţi alături de mine în această seară istorică!

(vocea interioară) – Iraţi ai dreacu să fiţi! Din cauza voastră nu văd io meciu’!

(publicul – 15 oameni aplaudă semn că au ajuns şi vecinii)

(corzile vocale) – Candidez … (pauză pentru efect psihologic) … pentru că vreau … (pauză în care vocea interioară revizuieşte listele cu lucruri pe care Candidel le doreşte) … şi sunt convins că pot … (pauză pentru aducere aminte) … să fiu Senatorul dumneavoastră.٭

(vocea interioară) – Parcă aşa scria pe cartonaşul ăla …

(publicul – aplauze sporadice întrerupte de şuşoteli … „Tu ai înţeles ce-a vrut ăla să zică?”)

(corzile vocale) – Dumneavoastră, ca cetăţeni ai acestei ţări, meritaţi tot ce e mai bun! Meritaţi să fiţi respectaţi şi trataţi ca nişte fiinţe umane, nu ca până acum!

(publicul – aplauze susţinute)

(vocea interioară) – Bagă! Că le place!

(corzile vocale) – Meritaţi salarii din care să puteţi trăi, meritaţi pensii decente, meritaţi şcoli sigure pentru copiii voştri, meritaţi …

(publicul ovaţionează în picioare întrerupând avântul catindatului)

(vocea interioară) – Normal că meritaţi! Doar că n-o să fiu io ăla care să vi le şi dea. Ce, io nu merit nişte vile, nişte domenii acolo, nişte maşini, niscaiva afaceri … călătorii …

(corzile vocale) – După cum ştiţi Ei cu Ei … dar E.U. o să ţin cu voi! E.U. – Senatorul dumneavoastră! Nu voi avea somn până când nu voi …. (zgomote înfundate în spatele sălii) – Da, zi, măi Gigele, ce e?

(publicul urmăreşte cu interes persoana care îl cunoaşte pe catindat atât de personal)

Gigel se apropie de scenă şi îi transmite un mesaj catindatului Candidel Votezeanu.

(corzile vocale la nivelul maxim de decibeli) – CE MĂ!!!???? Cum adică s-au terminat alegerile!!!???


Declaraţia cu steluţă îi aparţine domnului Crin cel Antonescu.

Continuand traditia

Posted in Debitari aiuristice on Octombrie 6, 2008 by Pustiu

… sa tot fie f’o sapte ani.